Sebastian Boga
Președinte
Proiectul a pornit de la trei oameni care au crezut că tehnologia poate simplifica radical modul în care românii își găsesc de lucru. Aceștia sunt inițiatorii platformei.
Președinte
Vice-Președinte
Membru Fondator
Cum a început? La un moment dat, fiecare angajat se întreabă: „DACĂ ceva nu îmi mai place la actualul loc de muncă, UNDE mă pot angaja azi?" Răspunsul nu e simplu. Pe piața muncii, avansarea salarială maximă la actualul loc de muncă este de aproximativ 5%. Dar dacă alegi să te angajezi la altă firmă, poți obține o creștere de 30% — cu prețul de a ieși din zona de confort și de a-ți schimba colegii. Întrebările esențiale sunt: Cum mă poziționez în piața muncii? Care este salariul corect pe care ar trebui să îl negociez? Răspunsul? Îl afli doar dacă ai opțiuni — iar pentru asta, trebuie să fii la curent cu oportunitățile existente. Dincolo de cifre, omul este mai complex decât cele câteva skill-uri cerute pentru o poziție. Poate ai competențe care nu se văd încă. Poate cauți relaxare, nu doar venituri mai mari. Nevoia de a cunoaște toate oportunitățile din piață ar trebui să fie prioritatea oricărui angajat.
Din 2020, mulți angajați au fost dați afară. Atunci, motivul era COVID-19. Acum, motivul este AI. Cine își pierde locul de muncă are nevoie de alternative — și repede. În România există peste 1 milion de companii. A verifica fiecare site în parte este imposibil. Așa a apărut nevoia de a agrega toate oportunitățile într-un singur loc.
Am analizat piața muncii din România și am observat un fenomen: unele joburi sunt postate pe website-ul companiei, altele pe ANOFM, ejobs, bestjobs sau alte platforme de profil. În principiu, platformele care adună mai multe locuri de muncă de la mai multe companii nu publică anunțurile gratuit. Am căutat dacă există vreun loc unde poți să te informezi despre absolut toate locurile de muncă din România — și chiar nu există. Am gândit că, pentru a oferi șanse egale oricărei companii care are de angajat, serviciul pe care îl oferim trebuie să fie gratuit — atât pentru angajator, cât și pentru cei în căutarea unui loc de muncă. Astfel, peviitor.ro — proiectul principal al acestui ONG — este complet gratuit.
De-a lungul anilor, a fost foarte greu — și încă este. Dar am ajuns să cunoaștem oameni incredibili și să lucrăm remote, din diferite localități din România. Această distribuție geografică face proiectul și mai interesant: suntem o echipă care nu s-a întâlnit niciodată fizic, dar care lucrează împreună pentru aceeași misiune.
Am pornit acest proiect singur, dar am realizat rapid că nicio firmă nu respectă un standard de afișare a locurilor de muncă. A scrie scrapere pentru 1 milion de companii? Un task imposibil pentru o singură persoană. Am căutat o formă de organizare în care oameni pasionați de IT, care înțeleg această problemă — pentru că o trăiesc și ei — să poată lucra împreună. Astfel, în 2022, a luat naștere Asociația Oportunități și Cariere. Am ajutat doi voluntari să își facă reconversie profesională. Aceștia au devenit fondatorii ONG-ului. Curajul lor m-a inspirat să îndrum și alți voluntari, oferindu-le șansa de a-și construi o carieră în IT. La apogeu, am ajuns la 750 de voluntari — o comunitate care crede că tehnologia poate simplifica modul în care românii își găsesc de lucru.
Această platformă este rezultatul efortului colectiv depus de toți cei care s-au implicat voluntar de la începutul proiectului și până în prezent. Fiecare contribuție a ajutat la construirea și îmbunătățirea serviciului pe care îl folosim astăzi.